Mi-am sprijint capul de spini
si-am lasat sa-mi ploua din ochi
rauri sarate, albe si clare.
Prin ultima artera mi-a curs vina
galgaind impreuna cu entuziastmul
atunci cand am urcat scara.
Din fiecare nod al lemnului scarii
crestea un cais ce facea
doar fructe confiate.
Mi-am acoperit ochii cu
o perdea verde de lotusi neinfloriti
asteptand sa cad.
Si totusi n-am cazut acolo
unde credeam ca trebuie,
ci am cazut in mine.
Eram om fara aripi mari de inger
si fara coarne de drac,
jucam pe teren neutru.
Si mainile dureau neputincioase
sa se mai ridice spre cerul care imi
era acum podeaua.
Si-atunci am ales sa-mi schimb
libertatea de plumb in
lanturi din puf de gaina.


Si daca ai ma vezi pe colturi
construind un imperiu din panza subtire
sa stii ca acum sunt paianjen.