Ați văzut vreun omuleț?
Unul așa mai retardat
vrut de toți
... SACRIFICAT.
Un omuleț fără mândrie,
demnitate și onoare,
asaltat de presă,
huiduit de ai lui opozanți,
hulit chiar de ai lui aspiranți
și cotizanți.

Este unul mic și prăpădit.
Așa mai gângav și mai pitic.
Nu-l mai țineti minte?
Unul ce se ridica pe vârfuri.
Slab cu duhul și arid în suflet.
Ce din păcate are doar un neuron.
Neuron mic și stingher.
Ce a indus de ceva vreme încoace
în al oamenilor suflet …
numai și numai ger.

Ne-a înghețat sufletele
iar acum ar vrea să ne oblige
să ne montăm câte un fermoar la gură.
De sărăcie să nu mai vorbim,
de boli să nu ne mai tratăm
și chiar de ce nu,
să nu mai mâncăm.
Să uităm că existăm.

Să trăim într-un vid continuu,
etern,
necontenit,
neîncetat,
neîntrerupt,
nesfârșit,
permanent,
perpetuu
și îndrăznesc a spune ...
veșnic
Atât timp cât criza e atât de adâncă.

Această criză dorind
și vrând să persiste
parcă
doar în a noastră țară
condusă de oameni cu capul stâncă.
Acest fapt nu știu dacă e din sărăcie
sau pur și simplu doar din ură.
Ura pe care o afișează al său jupân.
Jupân ce a devenit pe zi ce trece,
mai rău și mai hapsân.