Iubito, toamna nu mai vine. Moartă
O fi zăcând pe undeva, săraca
Și roiul din Infern e în prisaca
Acestei veri ce sângele nost' poartă.

Ca-n lavă e-un adevărat atac al
Căldurii ce topește țel de artă
Și-așa e-n toată țara, peste tot pe hartă
Mi-e dor de vremea ploilor, posaca.

Alean de timpuri dulci și de răcoare
De munți înalți, c-aicea toate fierb
Și înlemnesc sub prea-vulcanul soare.

Doar prin păduri nu-i pasă vreunui cerb...
Când, Doamne ne vei izbăvi, când oare...?
Și noaptea are-un gust metal, acerb.