strivim cu pasul frunze încă vii

perechi de cârje cadențează toamna
curând copacii vor rămâne goi
iar asfințitul ne va fi cocoașă

hai s-o pornim șontâc înspre deșerturi
eu încă mai cred că vor veni după noi

porumbeii cărora le puneam firimituri între geamuri
câinele de pripas dacă nu cumva
și creta spălată de ploaie

de ce ne-am șterge dintre amintiri
cu gesturi vinovate și ferite

altminteri un picior va fi mereu mai scurt
distanța dintre inimi va spori a umbră
vom sfârși a crede chiar și noi
că nu a fost vreodată altfel

și rostind acestea am sărit
din întins pe pat iar în picioare
cu așa dorință c-ai întinerit
și-am uitat că ești o trecătoare