pășea încet printre cuvinte, să nu le tulbure somnul.
știa că odată au să devină mai pline de sare și scrum.
cineva le scria pe o piatră, în vers de pelin,
după ce a gustat, în lume, toată amărăciunea
trecută prin valuri de miere sângerie.

pășea încet pe cărarea însemnată cu oase
ce-au luminat un trup de poveste
al unui viețuitor la marginea crucii.
dimineața înflorea, ca un alt răsărit al minunii,
printre buruieni de leac și mesteceni albind –
trupuri fără de prihană.

s-a oprit pe un dâmb, privea pierdut în zare
castelele în care s-a urzit
complotul împotriva cuvântului.
de-acolo nu se mai simțea vreun semn
că suflarea lui Dumnezeu a oprit,
pentru totdeauna, dezastrul.
o lumină de dincolo de veac plutea
prin aerul înmiresmat de sângele drepților,
scrijelea în trupul stâncilor
a doua venire.