firește că auzi ploaia în fiecare zi dar sunetele noi
le înveți vinerea –a t u n c i îmbrățișările au iz de
mentă
ciocolată și
dans
tunetele prind voci de soprană și acordurile din
herr mannelig invocă norii ca într-un rit
indian nu avem nevoie de tobe ne avem
unii pe alții

degeaba deschizi ochii dacă nu știi să privești
vezi aceleași lucruri și cu ei închiși
păru-mi se prelinge fâșii pe tot corpul așa uzi
cum suntem asudăm de concupiscență
acum
ne cunoaștem prin mirosuri inițiem simțurile
într-un cult propriu

cherokee e singurul care își dilatează pupilele văd în el
ochi galbeni care conturează ce am visat
deja ca un iluzionist

când ochii sunt două role de film pe care le
derulezi cu privirea re-spiri
respiri și atunci ți-ar plăcea ca oamenii să fie transparenți
nu ei între ei ci doar pentru tine de asta aștepți
toamna-plouă mult și e mereu diferit