mă apucase o sete blândă
în momentele cheie din viață așa mi se întâmplă
îmi curge și sânge din nas
ca o sonerie a durerii

stăteam în pat
mâinile se acomodau cu somnul

ceasul ticăia la minut

nicio poză cu ea
care să mă fi tras înapoi din starea aceea

nicio poză cu ea
pentru că reușiserăm
să ne iubim într-un mod convenabil lumii

nu știu cum dar
zgomotele din stradă deveniseră clare
și cât se poate de pure
ca niște clopote în zi de paști

sângele se scurgea pe gât
aveam impresia că port o eșarfă
că se plimbă prin ea
o herghelie de adieri

nu aveam de gând să mă mișc
aveam acolo toate neliniștile mele
mârâindu-mi în față
cu o ferocitate prietenească

dacă s-ar fi așezat o muscă pe mine
m-aș fi prăbușit sub greutatea ei
până în măruntaiele pământului
acolo unde nimeni nu recunoaște
pe nimeni

și nicio poză cu ea
ca să îmi aducă aminte
că mi se făcuse sete