se limpezise asfințitul într-un șuvoi de licurici
și stelele brodau din vise cămașă lungă cu arnici.
pribegi căutători de gânduri și însetați de adăpost,
trecusem dincolo de pragul a ce va fi și a ce-a fost
iar vâsla făurită-n joacă țesea un cântec albăstrui,
ca o chemare spre limanul de început al nimănui.

eram și nu eram acolo, o lume nouă se năștea,
coborâtoare din tăcerea cu clipociri de peruzea
și vântul îndreptase pânza spre insula pierdută-n ceață,
un zar rostogolea distanța și-o cântărea. spre dimineață
ne-am regăsit cu greu în trupuri și soarele-mi mușca din umăr.
aflasem dorul ce gust are și învățam, abia, să număr.

departe, calea se topise într-un fuior de funigei,
cuvântul rămăsese numai, perdea subțire de scântei,
în golf, nisipul adunase sideful auriu din scoici,
chemau spre ele ierburi nalte cu glasuri tinere de doici.
descântă-mi, te-am rugat, de umbre, descântă-mi serile de ploi,
în cuibul insulei ivite din împărțirile la doi…