prima zloată din an
binecuvântează pescărușii vineți,
cu aripi lungi,
de piatră,
cuibăriți în tramvaie negre,
încălzind pui fără sfârcuri,
înfășați în cârpe ude,
ce nu mor
când vor.

în intersecții cu fluturi orbi
și peturi stâlcite,
sub țăcănitul galbenului intermitent,
gospodine
cu bulină în locul gurii
clevetesc aprins,
despre stele,
despre stele rătăcite;
tu le așterni atât de firesc,
în fiecare noapte,
doar pentru noi doi,
pe cearceaf din lemn de mai,
după ce buze de lapte
sărută somnul cu îngeri de hârtie.

an de an,
după ce săgeți otrăvite
vor fi învelit stele sub pleoape de pâslă,
flori cu petale albe
cuibărite
sub limba poleită a iernilor de os,
adapă linii dulci,
de sânge-albastru,
vegetal.

semințe încolțite amar,
chiar și pietre
albe,
roșii,
galbene
ori negre
își unesc resemnatele destine,
doar tu dosești
an de an,
an de an,
privirea udă,
în palme de țărână caldă,
mamă.

prima zloată din an
binecuvântează pescărușii vineți,
cu aripi lungi,
de piatră,
cuibăriți în tramvaie negre,
încălzind pui fără sfârcuri,
înfășați în cârpe ude,
ce nu mor
când vor.

















sâmbătă, 21 august 2010