agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-09-09 | [This text should be read in romana] | în mine locuiesc două ființe într-o simbioză perfectă: superpopescu vine mai întâi, lovind cu pumnul în masă, făcând tărăboi - el este bărbierit atent, fumează kent și poartă costume en vogue, cu veste închise până sus, lavalieră mov strălucitor pantofi de lac și, după cum e timpul, parpalac. îi plac femeile frumoase mai înalte decât el, cu vocea dogită de tutun îmbrăcate-n mătase satin, catifea, cașa uneori în latex și plase are diplomele puse pe pereți și cărțile scrise de el în bibliotecă la vedere povestește amintiri incredibile, spumoase de fiecare dată cu un happy-end megaloman de parc-ai fi în somnul REM sau în producții MGM. el știe unde e nordul dar nu trăiește frigul și renunțarea dacă nordul nu e pe lista lui de cumpărături (în schimb așternuturi și perne își achiziționează din magazinele cele mai moderne). dansează rock și twist, ba chiar și rap sau lambada când face duș își privește mușchii în oglindă, dimineața vrea să fie cuceritor, irezistibil zilele pentru el sunt așezate într-un șir de petarde care explodează numai în public. la telefon vorbește ușor deranjat (câteodată se folosește chiar de un aparat) și la întrebări răspunde doar pe jumătate cu voce nazonată, dintr-o singură coardă vocală și aceea suspendată-ntr-o cavitate de rezonanță enormă și goală. în poeme își pune paiete pe cuvinte le multicolorează, le expune ca pentru turiștii japonezi dacă-l asculți și simți cum îți sărută mâna, brațul, gâtul cu ele îți vine să te dezbraci după ultima modă literară până la disecții anatomice în muzee de ceară sau pe stradă, în vitrina cu manechine unde se organizează partuze cu schimb de destine. nu e bine să îl asculți prea mult se poate să te captiveze, să te captureze el este Medusa de cuvinte și poți deveni un simplu cuvânt (dacă ești îndrăgostit, onomatopee mai curând) după care îl vei ruga să te scrie cât mai des ajungând să rimezi cu doamna tanți de la coafor sau cu vedetele înțolite și machiate la televizor. când merge la mare face sejur la hotel cu plaja trasă cât mai aproape unde construiește din priviri în apus un fel de cazemate (unii spun că s-ar fi făcut și un documentar în străinătate) dă autografe pe nisipul de lângă șezlong cu un bețigaș subțire de tec și dacă ai noroc te lasă să fotografiezi (filmul se voalează oricum, apar un fel de zăpezi). n-o să credeți, dar superpopescu e și om de știință cu microscoape, tuburi, chimicale, eprubete și tehnici dintre cele mai sofisticate studiază moartea care vine în fiecare zi în godeurile plăcilor de plastic ale inimilor noastre aliniate pe străzi. vă spuneam, în mine locuiesc două ființe într-o simbioză perfectă: minipopescu poate nu ar fi atât de demn de prezentat el se teme, se ascunde și plânge printre mașini în parcare sau pe întuneric la cinematograf când rulează filme de capă și spadă. minipopescu poartă barbă moale, îmblonzită pe la colțul gurii și cămăși de diftină în carouri blugi tociți de băncile din parc de unde luna se vede întotdeauna cu ochii puberului de clasa a opta pentru care nu contează decât primul lui implacabil, imposibil amor. el iubește tragic, catifelat și dureros (o iubire pe viață, dar până la os) dansează cu toamna cadril sau tango până când sângele-i devine un vin aspru, cu care se îmbată sinucigașii pentru a prinde curaj… când trece pe stradă gunoierii îi mătură-n față buticurile se deschid, vitrinele se luminează vânzătorii de lozuri rămân hipnotizați și cu toate astea, în majoritatea finalurilor iubita îl părăsește viața lui e o ședință de iluzionism ieftin (baghetă lovind jobenul de carne, neoprită la timp…) e un șir de halucinații facultative fără speranțe în care numai trădarea de sine are reguli. minipopescu scrie în bucătărie aproape fără creion, aproape fără hârtie lângă cana de ceai rusesc în miros de prăjeală, încălzindu-se iarna la aragaz când în dormitor se pune praful pe cearceaf și ghetele rămân multă vreme ude (pe tălpi încă poartă culoarea de dude) pe dulap ține mere întinse pe ziar care cu timpul fac riduri și își impregnează aroma în ziduri. îl vezi cum pe prispa bisericii îți aprinde o lumânare la vii și una la morți în timpul vecerniei, când hainele i se fac negre și privirea îi coboară în jos (tandru, căprui, de abanos…) el te invită uneori la o plimbare cadențată prin memorie pe străzi înguste, luminate cu lămpi de petrol unde pe case lași umbre colorate prin cârciumioare mirosind a afumătură în care te întâmpină câini de vânătoare unde copilăria doare și bătrânețea doare… minipopescu are gust de absint în el găsești ruinele unui mare oraș părăsit și zi de zi îi place să trăiască într-un teatru antic unde măștile s-au lipit de față… cam asta-i. nu v-aș fi spus despre mine nimic dacă aseară nu i-aș fi prins pe cei doi în ipostaze vădit anormale (făcând schimb de efecte personale): minipopescu se bărbierea și își cumpărase costum (ce-i drept, second-hand) iar superpopescu, cu alice de mână, cutreiera prin wonderland… |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy