dar
n-am apucat să te duc la oradea
nici timp nu mai e
de atunci au murit toate
bunicii s-au întors în sine crișul s-a înfiorat
de atâta apă de atâta curgere și s-a repezit prin
fântâni și-a făcut cuib sub podul de lângă ceas
castanii și-au mâncat fructele și totul
s-a retras la suprafață ca un pește obosit
plictisit să mai biciuie drumul
carnea se taie pe sine memoria
coboară tot mai adânc
dacă închid ochii întunericul se înalță
pe moscovei nr. 5
acolo unde soarele înainta năvalnic
până la miezul faptelor se lipea aspru
de pielea bunicului meu de fruntea
bunicului meu
de fapt acolo de unde copilăria
începuse a merge de-a bușilea

acolo nu te-am dus elena
pentru că timpul n-a mai fost
brusc timpul se risipise pe sine
necruțător puștoaico