Între cele patru picioare gigantice
ale unui dinozaur din oțel,
eu par a fi oul,
adăpostit pentru eclozare.

Gâtul mezozoicei reptile ferecate
susține un minuscul craniu,
ce se adapă direct din nori.

În măruntaiele oțelite ale gigantului,
sunt absorbit printr-un picior –
de parcă, dinozaurul ar fi gasteropod.

Mai apoi, prin verticala gâtului,
sunt proiectat spre maxilarul ce mestecă, din când în când,
semeni de-ai mei.

Era ziuă când am întâlnit umbra uriașului...
Acum, iată, orizontul crepuscular este roș-violet.

Acolo, jos, se dezvăluie o imensă stea de mare, petrificată,
călcată în picioare de acest saurian...
Și totuși, steaua este vie –
toate brațele irizează mirifice fosforescențe .

Capul reptilei ciclopiene își rotește continuu
fulgerul unicului ochi.

Pentru o clipă,
creștetul meu este mângâiat de raza umblătoare....
În imensitatea acelei clipe, simt că am devenit zeu; apoi ...
Apoi urmează prăbușirea în bezna nopții pământene –
ca un Icar.

Pe pământ, mă metamorfozez din nou:
același călător singuratic, prin același furnicar omenesc...



29 august 2010