ești atât de aproape
încât
simt durerea și mă trezesc
am fruntea lipită de o înstrăinare pe care
o port cu mine
ca și când
mi-ai fi dat drumul brusc din brațe
nu mă mișc
și totuși
ma prăbușesc mereu
lângă doi ochi ce îmi lovesc fruntea
pasărea cu o aripă înlănțuită îmi număra căderile
ziduri și oameni se scurg
printre degete
și nimeni nu știe că stau într-un gol
cu palma stângă lipită de geam
așteptând să pătrundă prin ea
viețile celorlalți
sau doar o tăcere
atât de aproape
încât
să simt că
aș putea la fel de firesc
precum asfințitul
să-mi trec mâna peste ochi
și să plec