Iubire antropomorfistă



Mergea un greiere nebun,
Pe un colț de masă,
Ș-atunci văzu pe'un săpun,
O furnică prea frumoasă.

Greierele, deodată-ndragostit,
A vrut să-i cânte toată seara,
Dar s-a văzut dezamăgit,
Își uitase acasă chitara.

Să aștepte până mâine?
Ar fi vrut, dar nu poate,
Așa că luă un colțisor de pâine,
Și plecă cu el în spate.

Greierele, emoționat, se apucă de o țigare,
Dar acum, mirosea a scrum,
Așa că plecă în grabă mare,
Spre sticluța cu parfum.

Stând pe sticluța cu parfum,
A văzut fugind un câine,
Și-a picat, ca un căpcăun,
În parfum, cu tot cu pâine.

Greierele nebun, a ajuns pe masă,
Și-a plecat îngândurat,
Oare furnicuța cea frumoasă,
O să placă un greiere prea parfumat?

Odată ajuns la furnică,
Puse pâinea pe săpun,
Și îi spuse fără frică,
Te iubesc ca un nebun.

Furnica, implacabil, i-a răspuns,
Te-aș fi iubit viața toată,
Dacă de lene te-ai fi tuns,
Și nu mi-ai fi adus, o pâinică parfumată.