casa mea are patru camere
cea mai luminoasă este camera bunicii
ea țese acolo și brodează
îngeri românești

pereții o strâng ca niște crampe în abdomen
are tensiunea ridicată 240
bunica nu mai vede pe nimeni
și nici nu mai vrea

tata stă în camera cu igrasie
doarme și fumează mult
în fiecare dimineață își pune în pantofi
câte o picătură de mercur
din când în când mai deschide geamul
să intre aer sau să ne facă semne cu mâna

mama locuiește la bucătărie
se hrănește cu aburi și face ciorbe
în sertar ascunde o icoană mică
o poză cu doi copii supărați
și un mănunchi de mărar
nu crede în nimeni

camera întunecată a fost multă vreme a mea
ușa avea o crăpătură mică
prin care fratele meu
care locuia în toate camerele pe rând
mă întreba
ce faci acolo, ai murit?
și crăpătura lăsa să se vadă un ochișor albastru
din care se prelingea pe podea
o lacrimă albastră

sunt vremuri când camerele toate
gem și mă cheamă
bag cheia în broască le deschid
sunt celule sunt fisuri sunt voci care îmi strigă
să vedem dacă vei putea privi în mine
fără să îți întorci privirea
și ușile scârțâie atât de puternic
încât îmi plesnește inima






(MINUNEA VA VENI MAI TÂRZIU, ed. Feed Back, Iași, 2011)