Pe ape dulci îmi curge setea
Și-n căni de lut , gura se-adapă
Tristeți de jar îmi pun pecetea
Când beau pelin , setos de apă

ÃŽn suflet am izvor de miere
Din ochi îmi curg insă , sărate
Doar lacrimi triste de durere
Din lungi povești , adevărate

Purced în liniște , pe drum
Dar nu găsesc o destinație
Calc inima , făcută scrum
Trezit din somn fără vibrație

Mă doare pasul și privirea
Niciunde nu există țintă
Mă doare chiar nemărginirea
Atât de aspră și succintă

Văd lucruri noi și vechi sunt toate
Așa îmi par de transparente
Nimic în mine nu răzbate
În viața mea , toate-s inerte

Trăiesc să mor , atât de crud
E adevărul care doare
Și altceva eu nu aud
Oricât ar fi vocea de tare

Trezește-mă din amorțire
Și scoate mierea din adânc
Destupă sticla de iubire
Și fă-mă iar să fiu un prunc

Alungă negura amară
Și sterge lacrimile toate
Învie-mă...a câta oară ?
Învață-mă că se mai poate !