aerul rece se lipește cu voluptate de trupul meu ghemuit
palmele se deschid sub jetul alb de lumină
o altă zi îmi intră în ochi
o altă zi în care nu știu unde sunt și nici nu mă caut
mi-e foarte bine așa
împrăștiată în toate zgomotele vieții
în pașii celor ce-și traversează străzile însingurați
prin culorile toamnei curgând din cerul ei întrerupt
cu toate frunzele strânse în mine

uneori traversez grădina pustie
pe urma acordului de violoncel rămas agățat
de partitura zilelor cântate împreună
în aromă de cireșe
și de iarbă strivită sub tălpi
când era atât de ușor să întoarcem cerul pe dos
să găsim în el inelul de soare în care degetele noastre lipite
intrau fără umbre și fără ploi
doar cu o salbă de fericiri încolăcindu-le îmbrățișarea

povestea fiecărei zile s-a scris
pentru cel ce urmează să vină

în lumina umedă a primăverii de atunci
a rămas holograma trupurilor îngemănate
și miracolul acestui pui de cer
mijindu-și dimineața
sub aburul privirilor noastre