Cu turnuri crenelate,
ferstre argintate,
castelul înălțat pe coline,
mă duce cu gândul la tine...

Citeam povești și poezii,
și ne jucam cu alți copii,
visam la feți-frumoși și zmei,
trăiam emoții pentru ei.

Însă, când anii au trecut,
visam să-mi furi un mic sărut...

Culegeam flori din pădure,
zmeură, frăguțe, mure,
te ascundeai de mine-n crâng,
și mă făceai ușor să plâng.

Strigam la tine să revii,
cărările păreau pustii,
mă-nfiorau zgomote mici
era să calc peste furnici.

În ciripit de păsărele,
veneai cu două buchețele
și îmi cereai pentu o floare,
să-ți dau în schimb, o sărutare.

O, câte sărutări ți-am dat
și-n brațe tu mai legănat,
eram atât de fericiți
cu inocență-nlănțuiți.

Acum, când anii au trecut,
și știm ce-nseamnă un sărut,
ne amintim cu duioșie,
iubirea din copilărie.

Suntem maturi, dar uneori,
când Soarele răsare-n zori,
vedem în apele celeste
castelul alb dintr-o poveste.