la Văratec, altfel curge totul,
timpul s-a făcut rășină-n brazi,
liniștea e pâine coaptă-n vatră,
alta e măsura pentru azi.

altfel te trezește înserarea -
mortului din tine, clopotar.
trece duhul locului prin ziduri
să aprindă candele de har.

sorb răcoarea toamnei ca pe-o apă
proaspăt înălțată din fântână,
toată neputința mea de om
Þi-o așez în iertătoarea mână.

din ascunsul Tău, privești și vezi
cum în cupa asta de pământ
se înmiresmează cu sfială
încercarea de-a Te prinde-n gând.

aș îngenunchea, dar nu simt trupul
iar cuvântul meu e tot o rană,
la Văratec mă așez în mine
ca într-o dumnezeiască strană.