ca întotdeauna drumul începe din ochi
pătrunzi sfios prin pupilă în culoarul irizat al privirii
mergi fără pași pentru că aici nu exista gravitație
atingi cu degetele minții culori
ele sunt doar porți spre străzile acestui oraș încă nestrăbătut
un oraș în care totul e viu totul respiră
aici nu există răsărit sau apus
succesiune temporizată de zile și nopți
aici e un veșnic acum încrustat în celula primordială a timpului însuși
aici orice șoaptă se desface în ecouri și orice adiere de vânt devine taifun
orașul nu are clădiri are doar inimi
în fiecare inimă locuiește o respirație cu chip de om
în fiecare chip de om e o altă privire portal spre un alt oraș
poți astfel străbate desprins de trup
imponderabil
din ochi în ochi
din suflet în suflet
istoria lumii
omul
prin toate încăperile lui
în toate structurile lui
fără limite
fără sfârșit