I
De când frigul toamnei
Calcinează oase,
Cu singurătatea
Fac un compromis
Și-ți trimit mesaje
Verzi și dureroase
Ca un urlet peste
Marele abis.

II
După-atâtea clipe
Puse la-olaltă,
Talia clepsidrei
S-a lărgit prea mult
Și-ncheind spirala
Vieții într-o haltă,
M-am oprit cu tine
Timpul sa-l ascult.

III
ÃŽnainte-i negru...
Dar privind în spate
Văd o sinuoasă
Cale printre ani;
Am cules de-a valma
Vise și păcate,
Iar de ele-n traistă
Nu încap și bani.

IV
Þi le las pe toate
- Nu ca o povară -
Ci ca mărturie-a
Unui crud destin;
Cușcă mi-a fost trupul,
Sufletul - o fiară
Și de foame mi l-am
Devorat deplin.

V
Moartea mă presimte
Cum îi dau târcoale,
Da-m s-o prind în gheare
Într-o bună zi;
O să aibă grijă
Unii, în urale,
Să-mi arate unde
O mai pot găsi.

VI
O să-ntrebe alții
Cine-am fost, pe cine,
Cum, de ce si unde
Oare am iubit.
Lasă-i să-mi dezbrace
Faptele de bine
Și să îmi transforme
Umbra într-un mit!

VII
Alții-apoi vor trage
Prea ușor concluzii
Despre rest; vor spune
Că am fost obtuz,
C-am călcat în străchini
Și-am vânat iluzii,
Însă juriul asta-n
Silă îl recuz.

VIII
Nu am fost nici înger,
N-am sfințit pământul,
Nu am fost nici harnic
Și nici înțelept,
Însă doar 'nainte-ți
Am să-mi sting avântul
Și voi sta în boxa
Acuzării drept.

IX
Pregătește-mi locu-n
Sufletu-ți de-a latul;
Judecă-mă aspru,
Însă mai târziu,
Când vei înțelege
În sfârșit păcatul
De a fi prin lumea
Asta moartă, viu.

X
Îți voi sta 'năuntru
Astfel pentr-o vreme,
Nemișcat și rece,
Ca-ntr-un mare dric,
Până când uitarea
Și-alte noi probleme
Mă vor face-n tine
Ne-nsemnat și mic

XI
Tu - sculptură-n carne -
Ce-mi imită chipul
Prin înnoitoare
Umede oglinzi,
Vie fii la rându-ți;
Nu-ncerca nisipul
Ce se scurge-n palme
Cu regret să-l prinzi!

XII
Du-mă mai departe,
Într-o altă viață;
Liniștea și pacea
Eu le voi plăti,
Stând de veghe noaptea
Până-n dimineață
Somnului de tihnă
Alor tăi copii.

XIII
Rădăcina-ți dreaptă
Se întoarce iată
Unde îi e locul -
Dincolo - în lut.
Te iubesc! Mă iartă,
Prea-iubită fată,
Chiar de-mi cer iertare
Doar cu un sărut!

XIV
De când frigul toamnei
Calcinează oase,
Cu singurătatea
Fac un compromis
Și-ți trimit mesaje
Verzi și dureroase,
Ca un urlet peste
Marele abis.