ești prietenul literelor ferme
contururi clare arabescuri rigide împlîntate în albul hîrtiei
nimic din scurgerea secundei nu-ți înmoaie cuvintele
atunci cînd la umbra arborelui Sephirot îți odihnești ideile
forța creației le face să tremure ca frunzele
din fiecare ram alt ram va crește
nimic între alef și tav nu se pierde
nici boul ce ară sau dintele care mușcă din pîinea amară
nici palma lăsată pe ceafa lutului ori sabia trasă din teacă
în fiecare arcuire doarme un sens
se oglindesc deopotrivă în ochiul nenumit
parfumurile culorile cîntecul durerea frigul arșița
esența esențelor care sporește clipă de clipă
demonii cînd mîine te fac să-ți uiți gîndurile de azi
mîngîindu-i perverși rădăcinile
nimicul care se descrie pe sine
din baltă trestia visîndu-se calam
imperfecte dar vii palpitînd de sevă
toate se scriu fără efort
convinse de tine