Deodată se face că tremuri
Porțelanul pictat de pașii noștri
Se sparge-n tăcere
Cad norii cu toate luminile
Cad vânturi
și spaime ascunse se crapă-n oglinda înceată
Unde ești ?
Când bat clopotele
Si torțe se-aprind
Pe roze visate
Cine ești ?
Ca să știu
Câte drumuri mai fac de la tine
niciunde

Clipa ia forma unui fluture
Zbor încrucișat cu farduri libere
Te visez apoi mor
Cu tăciuni curgându-mi prin vene
Poezia ce-o scrii despre noi
Are rime și geme
cremene între litere
Trei smocuri de rai fără nume

Desculță, întoarsă din joaca cu umbrele
pasărea ta mistuie ce-a mai rămas
Din mine
Când te chem dimineața
Să-mi numeri mirările

liniște
însângerată-n tăiere ce doare
Mă privești
din bisturiul ce-mi sfârtecă inima
cu lamele sale seduse
aevea de tine