Cu ochii am privit
dar cu gîndul am văzut
stră-vechiul chip
(infinitul chip)
din care acum
n-au mai rămas
decît oglindiri
(oglindite oglindiri)


de aceea
n-ar trebui să ne uităm
în oglindă decît atunci
cînd începem
să ne uităm
chipul


cînd începem
să fim tot mai absenți
din ceea ce credem
a fi
propria oglindire

sau
poate numai
închipuire?