Ca fluturii eterici,
Talente consumate,
Efemeride suntem și naiba să ne ia!
În cerc ședem turcește
Cu cești frumos pictate
Și picurăm cu versuri în drojdii de cafea!

Iar lămpile albastre
Transformă-n nestemate
Aceste picuri rare, ce strălucesc pulsat...
Și noi privim bezmetic
Safire, diamante,
Ce-n suflete las urme și răni de neuitat!

Dar vine dimineața
Și vraja se destramă,
Se stinge strălucirea, nimic n-a mai rămas!
Extazul, bucuria
Și vinul de la cramă
Au ars, lăsând poeții cu lacrimi pe obraz.

Iar steaua-n spații sumbre
De biblioteci bătrâne,
Nu poate să-mi aprinda nici o scânteie-n piept,
Îmi iau iaurtul searbăd
Și, resemnat, pe mâine
Las basmul cel de vrajă, fidelul meu adept.

Ah, sper să vină iară,
(Dar sorțile sunt crude),
Un fluturaÈ™ eteric, poveste de o zi...
Dar la lumina zilei -
Sic tranzit gloria mundi! -
Se poate, prea iubite, să nu mai poți veni!

Aprindeți lămpi albastre
În fiecare seară,
Cu sufletul la gură și chipul chinuit,
Poeții stau in tihnă,
Sperând ca să apară
Un fluture albastru, desprins din infinit.