domnișoara pericol e cea mai iubită pe artera prafului de pușcă.
vine unul, ca prostul, i-atinge butonii sânilor și rămâne într-o fază apatică.
(despre cealaltă fază, am să vă povestesc puțin mai încolo).

se spune că domnișoara umblă numai pe vârfuri cu dor,
să-i prindă pe electrizații din zbânțuiala anomică.
vacs – spune cititorul – asta-i ori clementina
căreia musiu cărtărescu i-a dat toată dragostea sa,
ori poate celasera, muza poeziei buleftrice dintr-un poem de g. p.

domnișoara pericol te-așteaptă la orice popas:
fie la dans, când o vezi pe ring unduindu-se în ritmuri de cobră,
fie când e vorba de un pas înapoi spre idilismul trecutului.

domnișoara pericol nu e o fumigenă
pe un stadion plin de aplaudaci înrăiți,
nici o petardă ce seamănă cu versurile douămiiste,
sau vreo afrodită din spuma poeziei la modă.
ea nu poate fi decât certitudinea că ai apăsat pe butonul dorit
și va curge lapte și miere prin regatul euterpei.

cealaltă fază e că lipsește inginerul de sunet,
probabil preocupat de restabilirea conexiunii cu muzica sferelor.

cert e că domnișoara pericol nu e niciodată amenințată,
doar sfioasa și sărăcita de duh poezie.