Intr-o zi cu soare pe un drum de praf
Se`ntalnira langa cinematograf
Doua personaje impaienjenite
Ambele cu fetele acoperite

Din eternitate ele se stiau
Insa nicodata nu isi prea vorbeau
Prietenia`n alb era imbracata
Si iubirea`n rosu, floare`nsangerata

Iubirea atunci a zis cu viu grai:
"Daca eu exist tu ce rost mai ai ?"
Dupa-aceea insa tace ca un peste
Curioasa sa vada ce raspuns primeste

Prietenia insa o priveste`n fatza
Si ii zice-un lucru sa-i fie povatza
"Voi fi-ntotdeauna mai buna ca tine
Caci unde tu aduci rau, fac bine

Eu aduc un zambet pe buzele unde
Tu ai lasat numai lacrmi marunte
Am adus soarele pe fatza care
Tu n-ai lasat decat intristare"

Iubirea atunci s-a rusinat atat de tare
Incat si-a luat picioarele la spinare
Si chiar de cele doua se intalnesc cateodata
Au decis sa nu-si mai vorbeasca vreodata