toamnă melancolică toamnă
îmi poți spune de ce sufletu-mi tremură
de neliniște oarbă de
visări inutile
și de ce
peste mine te-abați cu furie deșartă

stoluri de cocori plutesc palme pe cer
mi-e inima searbădă
iar sufletul
rănit în neliniștea vieții

toamnă melancolică toamnă

dacă gândul meu aleargă sfidând infinitul
dacă inima-mi bate scăldată în rouă de argint
dacă sângele-mi curge în vene
într-un dans
de tangou

te rog așadar
să mă ierți melancolică toamnă
și să-mi ierți păcatul
pe care îl port

prieteni priviți-mi inima este a voastră
loviți-o cu putere

iar
sângele meu turnați-l în căni
apoi beți până la capăt și râdeți în hohote
scăldați-vă mâinile-n
sânge

nu-i timpul să plângeți
e toamnă prieteni
e toamna uitării
de sine