departe și demult
în nopți cu febră și cântece de corăbieri nebuni
am îngropat moartea i-am făcut un culcuș moale și primitor
străzile se desfăceau sub luna roșiatică
lanțurile noastre cele de toate zilele au început să geamă a teamă și viu

a fost o vreme cu ziduri și lumânări aprinse
cu dinți mici și haine prea negre cu peisaje reci acoperite de ceață
fiare însângerate pe marginea prăpastiei oameni ascunși într-o durere mută

descoperisem neînfrânarea și o cercetasem pe îndelete
o lume care se termina la capătul nostru
mereu aceeași lume cu ceasornicul oprit la jumătatea nopții

*

deasă pădure ne înconjoară apele au plecat de la noi
am ars de vii apoi din cenușă am ridicat case albe și primitoare
diminețile vin pe îndelete cu milă și nespusă răbdare
lumină reverberații gesturi de oameni care au trăit cu mult timp înaintea noastră

corăbii în larg
benevolență solidaritate umană iertare
și dragoste pentru aproapele nostru cel de departe
un hohot de râs le acoperă pe toate
e hohotul caselor albe în care locuiesc vietăți mici ascunse într-o durere mută

*

cât de frumoși sunt oamenii care pleacă
în urma lor se ridică mereu o lumină
și apele prind a străluci limpede fără de teamă

cât de frumoși sunt oamenii când devin strălucitoare corăbii în larg