și așa am ajuns să visez ...
trezindu-mă că fredonez
un cântec cu aer londonez.

atât de complicat e să tratez
a oamenilor răceală fără să comentez
nu,nu aberez
ci doar cred că mai bine tolerez
o stare de indecizie
fără să ajung la vreo concluzie
asta da confuzie...
pe un pat alimentată de o perfuzie
acumulez în vene, poftă de viață
am grijă să nu rup nicio ață
și aștept a ta povață
cu o oarecare greață,
da, sunt din nou în ceață
greșesc, zâmbesc, rătăcesc
iubesc, nimicesc, nădăjduiesc
și nu încetez să cresc
alături de destin locuiesc
speranță tot cerșesc
unui spin cu un aer țigănesc...

răspunsul e simplu: dă-te la o parte,
am de scris o carte.