O! Ființă, tu, de aur și lumină,
De-mi strălucești incandescent în vis,
Eu știu c-am fost și că voi fi de vină
Ca îngerul căzut din Paradis.

Eu știu că am căzut acuma pradă
Păcatului de-a nu putea uita,
Dar lasă-mă să îți aduc ofrandă
O viață-ntreagă doar în cinstea ta.

Nu mă lăsa să risipesc petale
Din floarea ce-am sădit în al meu gând.
Cum aș mai vrea să ți le-aștern în cale!
Dar nu vreau să-ți treci pasul suspinând,

Că știu la ce gândești, și ți-e căință
Să îmi sfărâmi ghiveciul meu de flori.
Și totuși, fă-o, de nu-i cu putință
Să-mi dai din nou lumina cea din zori.