Pe întuneric, în liniște,
aud o harpă
cântând
lin… lin…

O ascult,
și, sufletul, se face fulg
legănat
ușor… ușor…

O ascult,
și nu știu
de ce aerul, sufletul,
sunt pline de ea?

O ascult
și mă întreb:
oare o ființă celestă
cântă-n auzul meu?

Ori poate, gândul cuiva,
plămădit la ceas de rugăciune,
a venit să-mi cânte duios
pe corzile sufletului?

Ah! Oricine ai fi,
maestre,
Bis!... Bis!...