Întors spre Răsărit, apune și se-nchină
Un Zoroastru tȃnăr, lovit de rugăciuni
Și fără să atingă sfȃrșitul altor lumi,
Își tremură făptura în rȃuri de lumină.

Și naște din pămȃnt, hrănindu-se cu tunet,
Lovindu-și tȃmple triste de margini abisale,
Iar pleoapele plăpȃnde strecoară colosale,
Nemărginite lacrimi, pȃndind într-un răsunet.

Ce poate să-i oprească acest crunt legămȃnt,
Ce l-a purtat continuu în lumea nemuririi?
Așteaptă să pășească spre calea mȃntuirii,
Cȃnd îngerii dansează pe lespezi de mormȃnt.