Lumina străbate cadrane în timp
Și fluturi de noapte zboară spre ea;
O stea, un sărut, un nor, un cuvȃnt –
Și lumea se-nvȃrte ca frunzele-n vȃnt.

Forțate de lacăt, lacrimi îneacă
Și buze, și gene, și gȃtul golaș;
Iar mȃinile trec peste umeri de ceară,
Cum luna își trece vălul de seară.

Uitați pe coclauri, lupii se mușcă
Și gloanțe de gȃnduri rănesc între noi…
Dar nu e mai trist să văd cum tresare
Cȃnd amintirea, cȃnd noi amȃndoi.