Las gândul slobod, verbul ca o pană,
Flămând de zbor să ațipească-n voie.
Suit în arcă, pribegind ca Noe,
Scrutez spre maluri fiecare dană.

Prunc zămislit din dor și din nevoie,
Cuvântul blând parfum de câmp emană.
Veghez ca versul, vindecat de rană,
Să se-nfășoare-n frunze de aloe.

Mă văd culcat pe stânca însorită.
Nu-s ca Dedal, n-am forță de ne-nfrânt
Și-n labirint privirea mea grăbită

Se pierde lent, fără să-și ia avânt.
Uitată-n glod, ideea negândită
Va rătăci în truditor cuvânt.