Câteva raze de soare și țurțurii plâng că-și pierd candoarea vârfurilor ascuțite
Nu cunosc pe nimeni pe care să nu-l fi provocat la duel cu un țurțure când eram mic
Cum ar fi iarna fără țurțuri care să împodobească streșinile caselor și să ne facă să ne simtitm amenințați sub duritatea lor?
Bunicul îi dărâma mereu cu bățul “sa nu vă cadă în cap tataie”
Nu știa el, în spatele casei erau cei mai impunători, cei mai strâjnici și evident cei mai gustoși țurțuri de gheață
În spatele casei era altă iarnă,zăpada era neatinsă și eram primul care lăsa urme în ea, mă urcam pe cazanul de țuică și-i vânam pe cei mai mari
Acum mi-aș dori să știe,ar putea și să-i dărâme numai să-l mai aud cum spune “sa nu vă cadă în cap tataie”
Nu ne-au căzut tataie dar nici tu nu mai ești să ne porți grijă, nici iarna din spatele casei nu mai are farmecul de altă dată, pare-mi-se că nici cazanul de țuică nu mai are locul lui acolo
În schimb țurțurii sunt și tot picură și tot picură...