maria s-a pierdut cândva pe drum
nici măcar ea nu poate să spună unde și cum
diminețile ei au gust de cantină
sună ca lingurile soldaților trântite în gamele
acum se uită la mine
și soldații au rămas toți în urma ei
înșirați mătănii la gâtul unui om-zeu
care nu o cunoaște pe ea
maria
fata care a stau într-o zi pe bordura din fața casei
ca și cînd ar fi stat pe o bancă în gară
se uita la oameni
învăța să respire
cu ochii închiși
și trupul spirală în cochilia de melc
se uită la tine acum
și îți spui că nu are cum să existe
ea maria
fata asta s-a născut într-un cântec de tori amos
în care există sirene dar nu găsești cuvinte
și te pierzi în ea
fără să știi cum
nisipul din tine se revarsă peste lumea mariei
și ea știe că nu are sens să se zbată
asta n-ar face decât să agraveze lucrurile
maria s-a pierdut cândva
absurd si definitiv
ca fiecare din noi
aruncă foaia asta
și uită că maria a existat vreodată
va crește o mare din tine
peștii tăi vor sări până la dumnezeu
vor mușca bucăți din el
îl vom vinde la taraba din fața bisericii
și totul va fi senin
ca un început