într-una din zilele gonflabile ale verii trecute
am găsit pe lângă Râpa Galbenă niște păsări
care își făcuseră cuib pe un felinar. se uitau
exact în ochii unui cal care păștea printre pietrele
râpei. îi măsurau de la înălțime botul pufos
ca grâul verde ieșit primăvara din catacombe.
își imaginau cuiburi turn făcute din coama lui albă
de parcă în acel cal s-ar fi ascuns o întreagă
colonie de gâze minunate ale sufletului. chipul meu
se izbea puternic de mobilierul soarelui când
am auzit cum pântecul de flori al unei mirese
a căzut ca o săgeată la botul calului. atunci păsările
au început să-mi zâmbească amabil și au coborât
la nunta orașului întins sub corpul meu gol.
oamenii locului spun acum că felinarul stă aprins
noapte și zi peste cămașa galbenă a unui mire
dat dispărut. mi se pare că noapte de noapte
un înger de inox vine călare în respirația mea
și-mi aduce lângă inimă florile unor păsări hidoase