difracția pașilor tăi pe trepte
unda sonoră cobră decapitată
se amplifică
devine ropot de ploaie
în timpanul camerei

niciodată nu voi mai putea deschide fereastra
fără să mă gândesc cum am oprit atunci timpul între etaje
cum se zvârcolea moartea în tavan
ca într-un ménage-a-trois

sânii tăi erau când două marionete french cancan
care îi tăiaseră mâinile lui geppetto
când stalactite străpungându-mi tencuiala trupului

era o voluptate a smulgerii
un drenaj continuu al umorilor
eram două instrumente muzicale
imitând vibrația sâmburelui scăpat demult în betonul crud al podelei
inimile noastre aveau mai multe încăperi decât blocul
ne rostogoleam prin ele
fericiți că nu mai suntem coduri de bare

de aici vom ieși doar unul prin altul