Îmi place ziua de Sfântul Valentin pentru că văd răsărind sute de perechi, se poartă puzderie de inimioare de toate mărimile și culorile, de la cerceii poznași sau medalionul șlefuit aninat la gât, până la ceșcuțele și așternuturile decorate cu stoluri de inimioare și baloanele colorate de aceeași formă. Se dăruiește, se zâmbește, se fac declarații de dragoste care, chiar dacă durează cât un balon de săpun, lasă o amintire sclipitoare.
Nu sunt oripilată de „ofensiva kitsch-ului” sau de „tenta comercială” a acestei sărbători „importate din apus”, atâta vreme cât te îndeamnă să dăruiești, să-l bucuri pe cel de alături, să surâzi.
Nu m-au deranjat niciodată inimile străpunse de săgeți zugrăvite pe ziduri sau scrijelite pe scoarța copacilor (în Parcul Mare sunt câțiva castani bătrâni care poartă astfel de cicatrice) ci încercam să-mi imaginez personajele și povestea aflată dincolo de inițiale. La fel cum, în șarada „A + B = iubire” scrisă pe asfalt cu cretă colorată, alături de figurile pentru șotron, cel mai mult mă fascina semnul plus…
Îndrăgostiții fermecați unul de altul, cu chipurile străluminate, învăluiți în nimbul lor de fericire, sunt însetați simultan de dorința de intimitate și năzuința de a-și afișa iubirea.
Ce bine ar fi să avem mereu înțelepciunea de a-i proteja de pizmă, de discordie, de vulgaritate și grosolănie, de sfaturile binevoitoare, de agresivitatea și intoleranța celor din jur!
Să-i ocrotim pe îndrăgostiții din preajma noastră și… din noi.