Șerpuiesc prin lanuri clipe
și cuvinte nerostite,
că doar-doar or prinde bine
dinspre mine înspre tine,
calea nimeni nu le-o tine;

printre lanuri despletite
se împreună cuvinte,
în îmbrățișări curate,
dezbrăcate de păcate…

jocul lor e viață nouă
dintr-un bob curat de rouă!

Sar semințe de cuvinte
în ogorul meu cuminte
și se prind în hora vieții
pe sub roua dimineții
și răsar rostire nouă,
împărțită pe din două:
și spre mine și spre tine,
vorbelor de viață pline
le e dor de amândoi
ca uscatului de ploi,
și se-avântă să răsară
vorbă de iubire rară,
peste neiubirea noastră,
peste-a ochiului fereastră,
peste vremi lăsate-n ușă
lângă clipa jucăușă,
când, din lipsă de cuvinte
tu te-ai dus mult prea cuminte…

Și-n tăcerea ce-a rămas,
urma ta mai prinde glas…

Eu, tăcut, adun cuvinte,
și-mpletesc, ca mai `nainte,
spic cu spic dintr-un cuvânt
să ne fie legământ,
peste despărțire, pas,
sau un vis din ce-a rămas…

Șerpuiesc prin lanuri clipe,
și cuvinte nerostite,
și răsar peste tăceri
să aducă primăveri,
și peste plecări amare
dor de viață viitoare…