Cad frunze din copacul verde
În zbor de vânt și de suspine…
Cad frunze triste la pământ.

Se așterne un covor de vise
Pe trupul unui mare zeu
Și timpul umbre alene țese,
Covor în doliu, covor al meu.

Un glas de frunze adesea strigă
Când le atingi ușor călcând,
Te amenință și te blestemă…
"-De ce mai caut viață în mormânt?!"

Și nori de plumb se lasă grei
Pe cerul ce senin mereu era
Și ploaia reîncepe plânsul ei,
La orizont trecutul fulgera.

Un vânt de gheață mă străbate
Cu tremur și răscoliri adânci,
Inchid geamul ce mă leagă
De un trecut ce nu-l mai frângi.

Cad frunze din copacul vieții
În val de lacrimi și suspine…
Cad frunze aurite la pământ.