Și Domnul mi-a zis: "Să deschizi bolți de cer către Mine,
Cu sufletul tău luminând ochii celui ce nu vede bine,

Aripi deschise să-i dai orbului ce caută cerul,
Să-l cauți tu, cum demult, bogatul căta giuvaerul,

Și-n setea ce-aprinde de dor sufletul său după Mine,
Deschide-i cu mâna izvor din Stânca ce bolta o ține,

Tu cale să-i fii, pe care piciorul nu calce cu teamă,
Când va cădea, să-l ridici și să-l chemi cum doar inima-l cheamă,

Trupul tău tânăr să ardă ca torța-n altar, cu iubire,
Pentru oricine va vrea-n alergare să scape de-orbire,

Din întuneric să scoți ochii-nchiși și genele plânse,
Dragostea Mea te va-ncinge în haină de raze aprinse,

Din scânteieri de topaz îți voi face cunună aleasă,
Tolbă divină Cuvântul, și cântecul văl o să-ți țeasă,

Glasul tău cald să se zbată ca focul în vânt de furtună,
Lacrima ta luminând pașii ce-aleargă-mpreună,

Tu, tuturora le fii cale, și torță, și scară,
Liră cu strune de dor, pe care Cuvântu-Mi coboară..."

Aceste cuvinte duioase când Domnul le spuse,
O maică durerea-ncerca. Un fiu se născuse...