Pe marea mea noapte-i mereu și plouă,
bat fără tihnă vânturi selenare;
stelele-n ceruri nu deschid cărare
teama îmi leagă mâinile-amândouă.

Și, pâlpâind pe țărmul de plecare,
bătrânul far în urmă mi s-a stins;
eu ard sub timp, de îndoială nins,
vremelnicind cu viața în eroare.

Pe marea mea, rătăcitor prin vise,
încrâncenat țin valurilor piept,
dar nu-nțeleg spre ce liman mă-ndrept
către ce vămi și porturi interzise

Unde mă duc, speranța n-are nume,
doar înlăuntrul gândului aprind
câte-o feștilă-abia mai pâlpâind
pe-o nelumească margine de lume.

Pe marea mea - corabia și eu...
și-n mine și deasupra - Dumnezeu!