zgomot albastru
adună în stomac
fântâni
de parcă țin sub coaste
luna plină
cândva
rupeai stele din cer
ca să-mi îndulceşti
cafeaua cu poeme
urmăreai în oglindă cum
rodeam un colț de creion
născător de metafore
tulburată
căutam să aştern neliniştea
dintre noi
pe şervețelul de masă
mută ca o toantă
trăgeam peste mine
până sub barbă
poveşti happy-end

malul umflat urcă în sus
spre gâtlej
nod gordian
inima mea
cimitir de cuvinte