îmbrățișați semănăm cu un androgin
când pleci vânez semnele îmbătrânirii
rândurile devin riduri
încerc să mă dezic de viitor
îmi cos degrabă hainele direct pe corp să pot încăpea
mi-e rușine nu pentru goliciunea corpului
ci pentru cuvintele trezite din somn

ai lăsat palmele în ciment ca o promisiune inutilă
a întoarcerii
fotografiile au extras aproape tot din tine
tăcerea devine sărut

noaptea este o seringă în care stă ascuns veninul incolor al zilei
ieșim la plimbare printre gunoaie
visele radioactive nu pot fi reciclate
se dezintegrează greu
se înjumătățesc numai între două vieți
culorile zgârie dor
sunt doar muniție de paintball

rătăcim pe caroiajul străzilor
e un joc de șah care începe doar cu noi
din ochii noștri încep turnurile care pâlpâie
și nebunii de la intersecții
caii-putere nechează pe roșu prinși în zăbalele întunericului

paradisul s-a mutat în mall
3D-ul a început
te țin strâns
și mă gândesc dacă nu cumva suntem
un lapsus al lui dumnezeu