Pierduți suntem în gări pustii și fără rost
Și așteptăm zadarnic să mai sosească trenuri
Ca lupii cei flămânzi, incrâncenați în post,
Rostogoliți de foame prin fumegoase vremuri.

Peroanele sunt goale iar oamenii demult
Și-au risipit chemarea în zările năluce,
Pe linii crește iarba cu pletele în vânt
Din semafoare oarbe tăcerea-n valuri curge.

Tentacule vâscoase se furișează-n gând
Și mușc-adânc din carne cu frageda savoare.
Doar păsările arse trecutul și-l mai plâng
In zborul lor ciobit de dincolo de soare.

E liniște. E noapte. E pace. Suntem noi ...
Si pașii noștri rar răsuna peste dale.
Privim cu ochii limpezi - prea limpezi si prea goi -
Cum se topește zarea în cruda noastră jale.

Iar gările așteaptă să mai sosească trenuri,
Cu ele impreună mai așteptăm și noi,
Căci au plecat atâtea pierdute printre vremuri
Și n-a sosit niciunul și moartea plânge-n noi.