am coborât cerul
ca stelele să te mângâie
misterul
se-așează între noi
cu umerii goi
cu aripile pline de vânt
sub cuvânt

stăteam cu mâinile drepte
în jos
ca niște plopi uscați
fără folos

să mă porți la gât
rupt în două
jumătăți de rouă
să umple cărări
necălcate

în zări e o cetate
cea mai frumoasă din toate
spre care mergem toți
bătrâni și nepoți
dar frumos
este numai drumul acesta
sfios.