ochi verzi de smaragd
îmi purtaseră pașii
spre tărâmul florilor de cireș...

buze colorate în roșu aprins
ca niște rodii îmbujorate
respirând prospețimea mării din est
mă făceau să mușc cu sălbăticie inocența...

brațele-i ocrotitoare și lascive
încolcite șerpește în jurul trupului meu cabrat
mă țintuiseră printre stele...

sânii ei fierbinți ca niște vulcani în erupție
îmi mângâiau fața cu licori afrodisiace
hrănindu-mi subtil dorința

nu! nu pot...
lasă-mă! nu vreau să te ating
nu-mi chinui simțurile!
nu te iubesc, vreau doar nectarul
din floarea de lotus...

scâncetele ei melodioase
îmi excitau potența
timid luna se apropiase să guste orgasmul
și brusc pământul se cutremurase

acum poți sa pleci! mi-a șoptit obosită femeia
sămânța ta va rodi în pântecul meu
și frica ți se va contopi cu durerile
lăsate de tzunami
dar într-o zi
cineva va păși mai departe!
.............................................
viața se așezase pe scheletul unei bărci eșuate
contemplând dezastrul
de sub pleoapa chipului împietrit
lăcrima speranța...