Aud cum viscolele bat și ploi
de toamnă îmi picură pe tâmplă
Aud cum cresc gânduri până la tine
și-aș vrea să-ți fiu lumina ce se-ntâmplă

Gândesc la plopii dezbrăcați de frunze
Cu-aceeași parte de inimă mi-e dor
Îți pipăi diminețile pe buze
în roua veacului,eu,anonim trecător

Și totul pare crescut în mine
ca o pădure,ca un izvor…
și doinele-mi curg parcă prin vine,
în sânge-am țărână și-s pastor de dor

Þi-ai încrustat în mine răsuflarea
Îți sunt și frunză și grăunte de gând
și-o rădăcină adâncă, întotdeauna,
și prunc îți sunt din când în când.

Aș putea să te mângâi, dar palma mi-e grea
Îngenunchez cu privirea-n cuvânt
și-ți cutreier cu el,minunile toate
dintre cer și pământ

Între două cuvinte mi-e dor fără tine
Și umbli prin mine,căruntă.
Răsărit și-nserare și urmă îți sunt
și ploaia ce cade măruntă

Se stinge toamna și-n gene păstrez
ora sculptată-n lumină
Și-ți cer iertare dacă te doare
prea adânca mea rădăcină…

Ileana POpescu Bâldea